Filipe da Costa dorește să se relanseze la Timișoara

Filipe da Costa dorește să se relanseze la Timișoara
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lusitanul își caută pe Bega relansarea, după ce fanii bănățeni l-au impresionat
Trece prin cele mai grele antrenamente din cariera lui, dar Da Costa se simte bine sub comanda lui Uhrin. Motivația? Vrea să devină „omul orchestră”, cel care dă pasa și ordonează atacul.

Cum te simți în cantonamentul acesta?
Este cel mai greu stagiu de pregătire înaintea unui sezon din toate câte le-am făcut până acum în carieră.

De unde vine problema?
Am jucat la Leeds, dar am decis să plec de acolo pentru că îmi ruina viața. Aveam probleme cu accidentarea și făceam recuperări. Dar mereu antrenorul mă chema, îmi spunea să joc, astfel că m-am rupt iar, de două ori. Am mers în Portugalia, m-am tratat și între timp am discutat mult cu agentul meu. Oferta care mi-a atras atenția și mi-a deschis ochii a fost de la Poli Timișoara. Primul lucru pe care l-am făcut când am primit oferta a fost să intru pe internet și să mă interesez de echipă.

Și ce ai descoperit atunci?
O echipă cu foarte mulți fani, cu o istorie frumoasă, chiar dacă acum este controversat subiectul. Este o echipă mare în România. Nu are renumele Rapidului sau al Stelei în Europa, dar pe plan intern este o forță.

Ce răspuns ai vrea să se dea în 2009 la întrebarea „Cum este fotbalistul Filipe da Costa”?

Un jucător de echipă care a ajutat clubul să își atingă obiectivul. Vreau să fiu un jucător care să facă o muncă de creație, să dau pasele decisive, uneori să înscriu goluri și să lucrez pentru echipă.

Soția și fiul sunt cei care îi dau echilibru

Are cercel în ureche, tatuajele îi dau un look de băiat rău și are 24 de ani. Nu te-ai aștepta ca Filipe da Costa să fie un familist convins. Dar când vorbește de Katja și Sean, soția și fiul său, fața i se luminează.

Ai un tatuaj în litere chinezești pe picior. Ce înseamnă?
Înseamnă „dragoste de familie” sau „familia, prima întotdeauna”.

Ești familist?

Da, timpul liber mi-l petrec cu familia, cu fiul meu, Sean Anthony. Are un an și acum trebuie să fie mereu supravegheat, niciodată nu știi ce poate să pună în gură, pe ce poate pune mâna și se poate răni. Are foarte multă energie, îmi ia mult timp, dar este cel mai bun lucru din lume pentru mine.

Îți e dor de el aici?
Da, îmi lipsește foarte mult, atât el, cât și nevasta mea, Katja. Ne vedem prin internet, prin webcam, dar nu este același lucru.

Ce planuri ai în privința lor?
Ei locuiesc în Portugalia, dar în curând se vor muta în România. Am găsit deja o casă, abia aștept să fim cu toții împreună.

 

Convins de fanii lui Poli pe internet

Întrebat de ce a ales să vină în România, da Costa explică: „Oferta lui Poli mi-a deschis ochii! Primul lucru pe care l-am făcut atunci când am primit propunerea timișorenilor a fost să intru pe internet și să mă interesez de echipă. Am văzut că are foarte mulți fani și asta m-a impresionat”. Ce fel de fotbalist e noua achiziție a bănățenilor? Răspunde chiar el: „Sunt un jucător de creație. Îmi place să dau pasele decisive. Poziția mea este de mijlocaș central ofensiv cu un rol liber. Îmi place cel mai mult să organizez jocul ofensiv”.

7 echipe a schimbat până acum Felipe da Costa în cariera lui, fiind profesionist de șase ani

" Poli nu are renumele Rapidului sau al Stelei în Europa, dar pe plan intern este o forță. Sper că vom face o figură foarte frumoasă în noul sezon "- Filipe da Costa, mijlocaș Poli Timișoara

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BĂTAIE la Casa iubirii, prezentată de Andreea Mantea! Totul după ce camerele video s-au oprit! Două concurente s-au încins în pauza dintre filmări și…
BĂTAIE la Casa iubirii, prezentată de Andreea Mantea! Totul după ce camerele video s-au oprit! Două concurente s-au încins în…
În față, Gigi Becali îi spunea că e cel mai bun, dar ”pe la spate” abia aștepta să scape de el. Reacția jucătorului
În față, Gigi Becali îi spunea că e cel mai bun, dar ”pe la spate” abia aștepta să scape de…
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
ANIMAŢIE. Cursă nebună spre moarte: Tânărul care a murit în Lacul Pantelimon a furat maşina părinţilor, după o ceartă. Se ia în calcul şi varianta sinuciderii
ANIMAŢIE. Cursă nebună spre moarte: Tânărul care a murit în Lacul Pantelimon a furat maşina părinţilor, după o ceartă. Se…
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
Gabriel de la Puterea dragostei, GEST FINAL pentru soția sa, după obținerea permisiei. Cum și-a luat adio de la ea
Gabriel de la Puterea dragostei, GEST FINAL pentru soția sa, după obținerea permisiei. Cum și-a luat adio de la ea
Vor fi puși să plătească. Decizie în România pentru acești părinti cu copii: Nu mai putem accepta
Vor fi puși să plătească. Decizie în România pentru acești părinti cu copii: Nu mai putem accepta
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a făcut anunțul
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a…
×